Poveștile și limbajul arhetipal al sufletului nostru

Poveștile există în viața noastră încă din cele mai vechi timpuri, fie că erau transmise prin viu grai într-un trib, la gura sobei de vocea caldă și înțeleaptă a bunicilor, de părinții care ne purtau pe alte tărâmuri înainte de culcare, fie că ni le citeam singuri din cărțile viu colorate ale copilariei sau din benzile desenate atât de populare, ori priveam fascinați o ecranizare din nemuritoarea serie Disney – poveștile și-au găsit întotdeauna modalitatea de a intra în viețile noastre și au sădit germenii lor într-o cămăruță adânc ascunsă în suflet.

Am rezonat profund cu eroii lor, măreția, curajul și devotamentul ne-au inspirat, am înfruntat alături de ei dragonii și alte personaje mitice, am străbătut mări și țări, i-am însoțit în călătoria devenirii de sine – sau poate că te-ai identificat cu un anti-erou, ai rezonat cu tristețea, furia și dorința lui de răzbunare, i-ai înțeles întunericul și ai reușit să îl îndrăgești.

Ceea ce poate nu e evident la prima vedere, e faptul că o parte din acest parcurs magic și fascinant, este chiar o frântură din propria noastră poveste.

Limbajul poveștilor este unul universal, este limbajul arhetipal al sufletului nostru. Reconectându-ne la eroii pe care i-am admirat, putem găsi o modalitate de a extrage seva vieții, de a mobiliza propriile resurse interioare, de a pute accesa elementele ajutătoare care să ne deblocheze etapă cu etapă propria călătorie către împlinirea potențialului și a găsirii sensului.

Majoritatea basmelor sunt, într-o formă sau alta, despre pierderea inocenței, despre conștientizare și despre a învăța să privim dincolo de aparențe. Poate că o ceață densă ne blochează acum viziunea, poate că drumul nu e clar, rătăcim pe cărări sinuoase, iar destinația pare inaccesibilă. Eroul nostru se află în fața unei încercări, trebuie să ne reorientăm privirea către interior, să ne conectăm la curajul și înțelepciunea care mocnesc în adâncuri, să reaprindem flacăra pasiunii și a vieții – să repunem pe făgașul dorit propria noastră viață.

Disconfortul, teama și neputința pot fi depășite. Aptitudinile și resursele latente din interiorul nostru așteaptă să fie trezite la viață, aceasta este sarcina eroului, iar noi îi putem reda vocea, îl putem redescoperi pentru a putea colabora și planta împreună sâmburii schimbării mult așteptate.

Pentru fiecare dintre noi, există o poveste atât de îndrăgită, care ne-a atins corzile sufletului și ale cărei note încă răsună clar în interiorul nostru, ne-a însoțit ca o muzică de fundal pe parcursul întregii noastre vieți, așteaptă încă să fie redescoperită, explorată și integrată în viața noastră conștientă.

Fiecare poveste este o potențială lecție și o resursă inestimabilă, așa cum spunea Jung, cine privește în exterior, visează. Cine privește în interior, se trezește.

Poveștile nu sunt importante și aducătoare de sens doar pentru copii, ele îndeplinesc funcții esențiale pentru fiecare dintre noi, putem construi lumi alternative din elementele prezente în sufletul nostru, putem folosi fantezia pentru a aduce la lumină sentimentele, emoțiile, trăirile, problemele noastre, dar și potențialele soluții, pe care poate nu le-am fi putut descoperi altfel.

Basmele sunt o modalitate de a celebra viața, de a insufla putere, curaj, compasiune, de a ne învăța să iertăm, să depășim obstacolele și să ne construim finaluri fericite.

Călătoria eroului este, în primul rând, despre a ne descoperi pe noi înșine, de a intra în contact și onora esența noastră autentică, de a depăși obstacole și înfrânge monștri, de a aduce schimbarea și prosperitatea în regatul nostru interior, de a ne schimba viața.

Viața noastră modernă ne îndepărtează adesea de propriile rădăcini, tentațiile efemere ne transformă în rătăcitori, pierduți în labirint avem dificultăți în a găsi calea. În povești, starea regatului reflectă adesea condiția psihologică a celui care il conduce, ne oferă informații valoroase despre starea în care se află conducătorul. Privește-ți în mod onest propriul Regat, în ce nuanțe l-ai colora dacă ai putea, ce muzică se aude în fundal, cine îl populează? E iarnă sau vară? Poate toamnă sau primăvară? Care este misiunea eroului tău? Cui îi duce lipsa și cine îl însoțește? Pune piesele puzzle-ului pe masă, reconstruiește peisajul și încearcă să identifici piesele lipsă. Acesta poate fi un prim pas către începerea călătoriei și trezirea la viață a eroului tău.

• Bine ai venit la practica ta de super-erou!

• Începând cu 1 august 2020 – detalii în curând

Despre devenire – trezirea eroului interior

Bine ai venit în propriul tău sanctuar!

Poate că nu este un loc pe care îl cunoști foarte bine și este normal să te simți puțin pierdut/ă la început.

De multe ori în viață,  poate că ți s-a cerut să te încadrezi într-un tipar și să fii o persoană perfectă, cea pe care societatea și-o dorea. Faci anumite lucruri pentru a fi mândria familiei și persoanelor dragi, faci ceva care este apreciat în ochii societății și care oferă un sentiment de realizare.

Adevărul este că nu ești făcut/ă să încapi într-un tipar predefinit. Nu există nicio minte standard – un șablon după care să te poți iubi pe tine și pe ceilalți – nu există tipare.

Oricât de anxios și de confuz ai fi, este în puterea ta să realizezi că ești o operă de artă, iar mintea ta este un curcubeu – trebuie doar să privești din unghiul potrivit.

Dar cel mai important – viitorul atelier destinat trezirii eroului interior vine pentru a te ajuta să îți găsești super-eroul interior. Indiferent dacă este mitic – de la Ares la Poseidon, de la Afrodita la Hera – până la eroii tăi de zi cu zi, fie că te regăsești în Game of Thrones sau în alt basm modern.

Vulnerabilitatea ta este un semn de putere. La fel ca și durerea ta – schimbările constante și modurile tale de a te reconstrui – bucată cu bucată.

Aici vei învăța să rupi lanțurile și să îți găsești sursele de bucurie, prevestirea bucuriei, așa cum o numește atât de frumos terapeutul Brene Brown. Ai simțit vreodată acea bucurie de a trăi o viață atât de frumoasă și naturală, să simți că sănătatea ta se îmbunătățește și te învăluie o senzație plină de căldură, bucurie și pasiune? Descoperă acel element binefăcător din propriul tău suflet care, în același timp, se teme, dar este înțelegător și plin de compasiune pentru ca tu să poți experimenta renașterea.

Sunt aici să-ți spun că ai văzut vârful aisbergului atunci când vine vorba de sufletul tău. Vom vorbi despre conexiuni – despre natură – despre artă și despre cum fiecare moment este despre a te iubi și a te descoperi pe tine însuți. Cum? Descoperind și păstrând supereroul în viața ta și construindu-i puterile zi de zi.

Viața nu înseamnă să joci în condiții de deplină siguranță. Este vorba, înainte de toate, despre devenire, așa cum un lotus se înalță triumfător din mlaștină. Așadar, asumă-ți un mic act de curaj – fie că este o stare emoțională – fie că este vorba de o conexiune – sau de a îți elibera anxietatea, depresia și mulți alți monștri.

Asumă-ți această călătorie și lăsă-l pe super-erou să găsească sursele bucuriei – nu îți mai trăi viața la modul imperativ.

Sanctuarul tău nu va fi pe tărâmul mundan, verificând telefonul pentru aceleași lucruri lipsite de esență sau stând în trafic să te enervezi.

Workshopul „Trezirea eroului interior” te va purta prin pajiștile sufletului – într-o plimbare spirituală și o scufundare mentală – vom colora împreună, în nuanțe calde și senine, peisajul din interiorul nostru.

• Bine ai venit la practica ta de super-erou!

• Începând cu 1 august 2020 – detalii în curând

Elizabeth Mincu

Liz a studiat artă dramatică și teatru la Universitatea Queen Mary din Londra, una din universitățile globale de renume, cu o puternică tradiție încă de la 1785.

Este pasionată de artă în toate formele ei, de la teatru, muzică, pictură și până la poeziile pe care le scrie de peste 17 ani, în special, în scop terapeutic, și care au inspirat-o să se îndrepte și către zona de life coaching, pentru a îi învăța și pe ceilalți despre cum își pot deschide porțile propriului Univers interior și invita schimbarea în viața lor.

Cum ia naștere rasismul și dezumanizarea celor percepuți ca diferiți

“Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie.”
– Eugen Ionesco

În urma crimei care a întunecat întreaga planetă și a provocat revolte la nivel global, este timpul să abordăm, din nou, problematica rasismului, a acestei atitudini care a stat la baza unor crime atroce împotriva umanității. Protestele și revoltele recente reprezintă o tentativă disperată a celor neauziți de a își face cunoscută suferința, de a stopa discriminarea și de pedepsi o societate injustă, care ne destabilizează ecosistemul social, deja profund afectat de evenimentele fără precedent din acest an.

Un factor crucial în ecuția rasismului este dezumanizarea celorlalți și persecutarea unor ființe percepute ca fiind inferioare, ca înglobând o serie de trăsături negative, pe care nu le putem accepta ca fiind parte și din noi înșine. În termeni jungieni, vorbim desigur de proiectarea umbrei, a acelor aspecte negative din propriul nostru psihic, pe care neconștientizându-le, ajungem în ipostaza de a le proiecta, pentru a nu ne confrunta cu ele și pentru a păstra un aparent echilibru legat de modul pozitiv în care ne percepem ca indivizi. Umbra este o parte ascunsă în cotloanele psihicului, întunecată, conține părți reprimate din noi înșine, iar pentru a nu ne confrunta cu proprii monștri, pentru a nu ne dedica unei introspecții dificile și dureroase, alegem să ne luptam cu ei în exterior, fabricând inamici și anihilându-i.

Există numeroase astfel de exemple abominabile, de la exterminarea evreilor, sclavia afro-americanilor sau distrugerea civilizației americane native, toți aceștia fiind percepuți adesea ca invadatori sau inamici și tratați ca animale. Evreii erau numiți adesea șobolani, iar afro-americanii maimuțe.

Astfel de percepții ne inflamează sufletul și alimentează focul distructivității.

Persoanele rasiste proiectează asupra grupurilor vizate trăsături negative, îi privesc ca atentând la siguranța celorlați, asemeni unor organisme care parazitează societatea. Astfel de discriminări se întâmpla la scară largă, chiar și astazi, într-o societate globalizată care își propune declarativ să reducă inegalitățile și să promoveze drepturile universale ale omului.

Dezumanizarea este întâlnita chiar și în mediul de afaceri, când oamenii sunt priviți ca simple numere, și nu ca indivizi, pentru a putea fi exploatați sau disponibilizați fără sentimente de culpabilitate și remușcare. Prin obiectficare, persoanele sunt văzute și tratate ca simple instrumente în atingerea unor scopuri.

Fenomenul de outgrup bias reprezintă tendința unui grup majoritar de a își favoriza proprii membri și de a îi discrimina pe ceilalți. Scopul este acela de a lupta cu sentimentele proprii de inferioritate și cu o identitate fragilă, prin construirea identității prin apartenența la un grup puternic, privilegiat, care poate oferi un model și protecție. Dorința de a fi supraom își are izvorul în sentimentele copleșitoare de inadecvare, inferioritate, vulnerabilitate, teamă și nesiguranță, pe care unii le reprimă și îsi alcătuiesc o imagine creionată doar în termeni superlativi. Liderii comuniști au apelat adesea la acest mecanism, fiind dependenți de elogiile și adularea mulțimilor, care le alimentau propria imagine distorsionată asupra lor înșiși și asupra lumii, pe care își doreau să o îngenuncheze și controleze din nevoia de a își hrăni propriul narcisism malign.

Opera de artă anti-rasism creată de artistul Peterborough, este folosită ca simbol solidar global pentru George Floyd, care a murit în custodia Poliției din Minneapolis.

Elementele caracteristice ale rasismului sunt reprezentate de lipsa de empatie, ura și teama față de străini și de proiectarea trăsăturilor negative asupra unor grupuri minoritare. Ca ființe umane, avem o puternică tendință de a fi atrași de cei pe care îi percepem ca fiindu-ne similari.

Aceste minorități discriminate au, adesea, rolul de veritabili țapi ispășitori în cadrul societății, iar de-a lungul istoriei, am asistat la numeroase condamnări injuste care au generat înfiorătoare traume colective, moștenite ulterior de generații întregi și ale căror efecte distructive au reverberat chiar și secole mai târziu. Sunt încă o pată sângerandă pe istoria umanității.

În acest registru se înscriu evenimente ca arderea vrăjitoarelor pe rug în Evul Mediu, exterminarea evreilor din timpul celui de-al doilea Război Mondial, atacurile numeroase asupra unor societăți arabe și chiar indivizi, după evenimentele tragice din 11 septembrie, iar lista poate continua.

Găsirea unui țap ispășitor servește eliberării unor tensiuni psihice inconștiente, a culpabilității, și eliminării responsabilității – prin alegerea unui altul pe care să îl poată crucifica pentru propria dezrobire, dar care se dovedește, de cele mai multe ori, amăgitoare și efemeră. Așa cum afirma Freud, lucrurile îngropate se întorc pentru a ne bântui iar și iar, pana când le vom aduce în planul conștiinței.

Inconștientul colectiv înglobează astfel de atitudini nocive, care dau naștere unor fapte atroce, fiind transmise și reprezentând o moștenire copleșitoare pentru succesori.

Rasismul este expresia instinctelor distructive, a părții întunecate din noi înșine, cea pe care nu o putem accesa la nivel conștient, fiind un aspect primitiv și necivilizat, în care emoțiile puternice distorsionează gândirea și comportamentul pentru a genera un sentiment de superioritate și putere prin devalorizarea celor percepuți ca fiind în mod esențial diferiți.

Un alt element cu un rol important în dezvoltarea rasismului este un mecanism de aparare arhaic, infantil – si anume, splitarea, care poate fi asimilată gândirii de tip alb-negru. Este un eșec în a concilia atât părțile negative, cât și cele pozitive, iar o persoană poate fi percepută ca fiind eminamente bună sau eminamente rea. Atfel, devine imposibilă perceperea celuilalt ca ființă complexă, care înglobează trasături pozitive și negative deopotrivă. Apare idealizarea celor percepuți ca buni și valorosi și demonizarea celor percepuți ca fiind răi, distructivi și amenințători.

Introspecția, adresarea nevrozelor într-un cadru terapeutic, exersarea empatiei și dezvoltarea unor mecanisme de apărare mai mature – pot fi elementele cheie și un pilon solid în combaterea rasismului. Atenuarea prejudecăților și vindecarea rasismului este un obiectiv complex, a cărui realizare necesită timp și efort, implicarea familiei și a comunității pentru dezvoltarea unei atitudini tolerante, a acceptării și care poate fi abordat, înainte de toate, la nivel individual.

Dependența de seriale TV – pe tărâmul iluziilor și al izolării

„Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul“. Jung

Trăim într-o perioadă în care multitudinea de forme de divertisment online reprezintă o parte aparenta pozitivă în viețile noastre atât de stresante și o modalitate de deconectare preferată atunci când ajungem acasă după o zi lungă și obositoare de la locul de muncă. Majoritatea dintre noi este familiarizată cu sentimentul de eliberare și satisfacție pe care ni-l oferă vizionarea serialului preferat sau cu entuziasmul de a descoperi o serie captivantă recent lansată de programele de streaming. Dar este oare chiar atât de lipsită de efecte nocive pe cât credem? Și ce ne spune asta despre starea noastră emoțională?

În limba engleză, există un termen, momentan intraductibil, în limba română, și anume fenomenul „binge watching”, un soi de vizonare compulsivă a unui serial. Suntem atrași și fascinați de universul alternativ, care își deschid larg porțile în fața noastră și care se află acum doar la un click distanță. E modalitatea de elecție pentru a evada din cotidian pentru o majoritate covârșitoare și una, aparent inofensivă, la care avem un acces extrem de facil.

În ceea ce privește vizonarea, un sondaj Netflix a constatat că 61 la sută dintre utilizatori urmăresc în mod regulat între 2-6 episoade consecutiv intr-o singură zi. Un studiu mai recent a descoperit că cei mai mulți membri Netflix aleg să-și petreaca timpul pe platformă decât să se angajeze în alte activități- terminând un sezon întreg într-o săptămână, în medie (categoriile Sci-Fi, horror și thriller înregistrează în mod uzual acest tipar de vizionare compulsivă). Cu siguranță, nu am face acest lucru dacă nu ne-ar face să ne simțim extrem de bine și dacă nu ar reprezenta o alternativă de escapism în fața anxietăților și stresului cotidian.

Atunci când privim un serial care ne face sa ne simțim imersați într-o altă realitate, adeseori identificându-ne cu protagoniștii sau trăind o situație de viață la care nu avem altfel acces, creierul nostru este cuprins de un val de dopamină și adrenalină. Ne simțim vii, iar realitatea personală este suspendată în favoarea uneia mai strălucitoare, intense și mult mai puțin banale decât viețile noastre inundate de rutină și frământări cotidiene sau existențiale.

Evitarea responsabilității, eliminarea neconstructivă a stresului și recurgerea la o formă facilă de a experimenta plăcerea, ne determină să alegem această modalitate de petrecere a timpului, care se va dovedi nocivă pe multiple planuri – emoțional, cognitiv și chiar comportamental.

Gradul de toleranță reprezintă un element central în ecuația adicțiilor, astfel că vom fi nevoiți să vizionăm din ce în ce mai multe episoade sau seriale pentru a ajunge la același nivel de satisfacție pe care l-am avut inițial, în momentul descoperirii acestei plăceri, pe care mulți dintre noi chiar o numesc adeseori „plăcere vinovată”. Intuiția noastră ne trage un semnal de alarmă, vizionarea compulsivă a unui conținut lipsit de elemente educaționale solide, nu ne va ajuta să creștem și să ne dezvoltăm ca indivizi, ci are chiar potențialul de a ne stopa sau chiar provoca o involuție în plan personal. Copii și adolecenții sunt în mod special predispuși la a experimenta efectele nocive ale privitului îndelungat la televizor, s-a demonstrat că o astfel de activitate excesivă scade atenția, abilitățile sociale și funcționarea cognitivă, crește incidența problemele de comportament și a obiceiurilor alimentare nesănătoase.

Vizionarea obsesivă reprezintă un mecanism de apărare mai puțin convențional, un veritabil scut pe care ni-l construim singuri, pentru a evita confruntarea cu propriile noastre emoții, sentimente, gânduri sau amintiri legate de o situație generatoare de anxietate, frustrare, tristețe sau neputință.

Jung a înțeles funcția psihologică a adicției într-un mod diferit de alți scriitori psihanalitici, nu doar ca pe o schimbare a stării de spirit, ci ca schimbând de fapt ceea ce se întâmplă în lumea interioară. Acest lucru nu implică doar o mascare a tensiunii psihice, ci eliminarea iluzorie și temporară a cauzelor distresului pe care îl experimentăm. Odată ce experimentăm aceasta senzație de eliberare, simțim compulsiv nevoia de a repeta experiența iar și iar, îndepărtându-ne de o soluționare eficientă și constructivă a problemei de bază, din cauza căreia ajungem în postura de a folosi un drog pentru a ne calma suferința. Dependența ne adâncește în mrejele izolării, ne însingurează și devenim prinși într-o ocupație sterilă, care perpetuează problema, ne abate de la propriul drum și ne răpește potențialele efecte benefice ale introspecției.

În acest moment, voința nu mai este suficient de puternică pentru a contracara dependența, atingem fundul prăpastiei, este necesar să apelăm la ajutor pentru a ne mobiliza resursele interioare și a ne elibera de mecanismul adicției.

Ca o orchestră hipnotizantă, ne duce pe tărâmul izolării și al iluzionării, ne îndepărtează prin cântecul ei de sirenă de profunzimile propriului suflet, ne calmează neliniștile atât timp cât ne încredințăm amăgirilor ambalate strălucitor și transformă timpul într-un veritabil inamic care lucrează în defavoarea noastră.

Care sunt semnalele de alarmă care ne indică faptul că am putea avea o problemă legată de vizionarea compulsivă?

  • Vizionăm mai mult decât ne-am propus inițial
  • Rămânem în urmă cu alte activități importante
  • Ne simțim vinovați
  • Relațiile noastra sociale au de suferit
  • Vizionăm din ce în ce mai mult pentru a ne simți bine

Abonează-te pentru a rămâne la curent cu noutățile de pe blog.

Dacă Timpul ar fi o persoană – cultivarea unei relații atipice

 Timpul este substanța din care sunt făcut. – Jorge Luis Borges

Timpul are o dimensiune obiectivă, dar si una profund subiectivă.

Alice în Țara Minunilor era uimită uitându-se la un ceas care nu indica ora, ci doar ziua din lună: „Dacă ați cunoaște timpul așa cum îl cunosc eu nu v-ați mai gândi să-l irosiți ca pe un lucru. Timpul este o persoană”, spune Pălărierul. Acesta pune atfel accent pe unul din paradoxurile timpului – este, pe de o parte, o realitate obiectivă pe care nu o putem stăpâni în totalitate, iar, pe de altă parte, noi trăim cu el ca și când ar fi o persoană, cu care putem interacționa, într-un mod mai mult sau mai puțin adaptativ. Este esențial să învățăm arta de a ne cultiva relația personală cu timpul, ca și când acesta ar fi un partner, un aliat de nădejde care să ne însoțească pe propriul drum în viață.

La nivel intim, timpul se dilată sau se contractă, este apăsător sau eliberator, în funcție de evenimentele din viața noastră sau de starea emoțională. Așteptarea anxioasă, poate transforma minutele în ore și zilele în luni, iar nisipul din propria clepsidră se poate transforma într-un veritabil deșert. Timpul subiectiv este constituit din emoții, sentimente și percepții mai mult sau mai puțin tulburătoare. Timpul este departe de a fi absolut, este esențial raportul nostru cu timpul ca persoană, așa cum spunea Pălărierul, cu noi înșine și cu lumea.

Prezentul este mai mult decat un instrument prin care ne putem rescrie trecutul, asa cum este adeseori promovat de cărțile motivaționale și chiar de către psihoterapie. Prezentul este, cu siguranță, foarte valoros pentru majoritatea oamenilor, dar și extrem de volatil. Chiar si minutele pe care le petreci citind acest articol, vor fi, in curand, parte din trecutul tău imediat. Fiecare decizie și gând pe care le avem în prezent se transformă rapid în trecut. Controlându-ne prezentul, decidem ce formă va avea trecutul nostru, cât de luminos sau cât de întunecat va fi, cu câtă plăcere și seninătate vom privi în urma noastră, astfel încât să minimizăm necesitatea de a-l rescrie retrospectiv.

Cu siguranță, a trăi în prezent este un lucru minunat și benefic, însă atât timp cât acest lucru este realizat în moderație, astfel încât să nu ne pierdem echilibrul, starea de homeostazie spre care tindem ca ființe. A ne concentra excesiv pe prezent, înseamnă să ne răpim potențialul de a învăța din trecut și de a ne proiecta în viitor pentru a ne trasa drumul dorit în viață.

Hedoniștii sunt o categorie care a făcut din savurarea voluptăților prezentului o adevărată filosofie de viață. Este faimos citatul Apres moi, le deluge” (După mine potopul), o expresie care aparține marchizei de Pompadour, ce ar fi fost rostită după o bătălie pierdută și condensează disprețul acesteia față de viitor, față de consecințele acțiunii pe termen lung.

În ceasta perioadă, întreaga omenire trece printr-un moment plin de provocări, în special din punctul de vedere al pandemiei, care pare să fi înghețat timpul, majoritatea dintre noi trăiesc într-un prezent nu tocmai confortabil, în care eforturile noastre se concentrează pe evitarea pericolelor și supraviețuire. Nu este tocmai un prezent pe care ni l-am fi dorit, deși poate avea avantajele lui. Viitorul este acum mult mai incert, iar reperele pe care le aveam odată au fost suspendate pe termen nedeterminat. Devenim mai puternici, înțelepti și rezilienți în urma depășirii adversităților, zona de confort este eminamente o zonă sterilă.

Planificarea viitorului, care în moderație este sănătoasă, poate duce, în exces, la o lipsă de plăcere în trăirea prezentului și la anxietate crescută față de viitor. Atunci când ne centrăm excesiv pe viitor, devenim obsedați de control, prezentul se transformă într-o corvoadă și o sursă de insatisfacții, iar frustrarea capătă proporții maladive. Abilitatea noastră de a ne pregăti pentru viitor este deopotrivă o binecuvântare și un blestem. Binecuvântarea este reprezentată de aspectul constructiv, acela de a ne trasa sarcini și obiective realiste pentru viață, iar blestemul este că înclinația excesivă de a ne concentra pe viitor reprezintă o sursă sigură de stres. Esențialul este reprezentat de o atitudine echilibrată atât față de trecut, prezent, cât și față de viitor.

Când ignorăm prezentul și ne aflăm în compania exclusivă a trecutului sau a viitorului posibil, putem rata fericirea și oprtunitățile care se află chiar în fața noastră. Am auzit recent, tot mai des, expresia plină de regrete: „Eram fericiți și nu o știam”.

Dacă trăim prea mult alături de propriul trecut, dacă ne agățăm de el ca de o fantomă, într-un soi de doliu nedepășit, invităm melancolia patologică în viața noastră.

Când ne acompaniem doar de prezent, riscăm să luăm decizii care nu ne vor aduce decât beneficii efemere și ne vom compromite viitorul.

Este benefic să ne conștientizăm propria mortalitate și să ne tratăm viața într-un mod responsabil, dar să nu facem din asta o obsesie, ceea ce poate reprezenta o altă capcană pe care e de dorit sa o evităm.

Pentru Heidegger, aspectul crucial al ființei este că se dezvoltă în timp, natura ființei umane este orientarea către viitor. Pentru că suntem ființe legate de trecut, adevărata noastră natură  este să ne orientăm către viitor. Nu suntem doar o rotiță într-un mecanism, ci participanți activi în derularea timpului.

Cum ne putem cultiva propria relație cu Timpul, cel ce ne însoțește permanent în aventura vieții?

Trecutul

Acordă-i atenția cuvenită, lasă-l să îti fie ghid, învață din lecțiile pe care ți le oferă, acordă-i locul potrivit, în fundalul vieții tale. Încearcă să îți vindeci rănile, psihoterapia poate fi o soluție binevenită. Învață să cultivi recunoștința, să acorzi iertare ție și celorlați, evită ruminările și analiza excesivă, care poate deveni contraproductivă. Încearcă să îți faci un album interior cu clipele fericite, adeseori tindem să ne amintim mai degrabă lucrurile negative sau pe care le-am pierdut. Sentimentele pozitive față de trecut ne oferă rădăcini. Trecutul ne conectează cu prezentul și viitorul.

Prezentul

Conștientizează-i importanța, dar nu îl trasforma într-un idol. Trăiește-l, fii prezent, lărgește-ți perspectiva, înglobează-l într-un peisaj mai larg, alături de trecut și viitor. Cultivează-ți relațiile cu cei dragi, cunoște oameni noi, învață, relaxează-te, antrenează-te să observi lucrurile pozitive din viața ta, ai grijă de trupul si psihicul tău, păstreză-ți opțiunile deschise. Imbrățisează schimbarea, ceea ce ne face fericiți se schimbă uneori cu o rapiditate amețitoare.

Viitorul

Cultivă optimismul realist, descurajează viziunea fatalistă, învață să gestionezi stresul și anxietatea anticipatorie, cunoaște-ți scopurile, setează-ți obiective cuantificabile și echilibrate, nu te împovăra excesiv. Dezvoltă strategii de coping, îmbunătățește-ți inteligența emoțională, va fi un veritabil atuu pe termen lung. Găsește forma de spiritualitate care ți se potrivește. Lucrurile bune necesită timp, fii indulgent cu tine.

Trauma colectivă în timpul pandemiei COVID-19 și cum devenim mai rezilienți

Nu ne vindecăm în solitudine, ci în comunitate.

S. Kelley Harrell

Anul 2020 pare să poarte pecetea traumelor colective, de la incendiile de vegetație din Australia, care au atins apogeul chiar în primele zile ale anului, și până la noua pandemie de COVID-19, care s-a răspândit rapid, infectând societăți din toate colțurile lumii și zguduind întreaga umanitate într-un interval de timp extrem de scurt.

Termenul de traumă își are originea în greaca veche, înseamnă „rană fizică” și era folosit, în special, în medicină. Astăzi ne confruntăm cu hazarde naturale, care ne pun în pericol integritatea fizică și ne amenință atat în plan individual, dar si la nivel social, economic, politic. În acest context, un aspect mai puțin vizibil al consecințelor, dar nu mai puțin important și, în egală măsură, tulburător, este rana interioară, cea din psihicul fiecăruia dintre noi – trauma psihologică. Mergând mai departe, prin prisma numărului covârșitor de oameni afectați – suntem astăzi în plin proces de cristalizare a unei traume colective.

Suntem puși în fața unor schimbări de anvergură, modul în care societatea funcționeaza este alterat radical, obiceiurile noastre, rutina confortantă și lumea, așa cum o știam, se schimbă cu o rapiditate care ne destabilizează universul exterior, cât și pe cel interior. Ne simtim atacați, dezrădăcinați, debusolați și ne confruntăm zilnic cu incertitudinea globală, care ne-a răpit o parte din vechile plase de siguranță. Mulți dintre noi au parte acum de un insight în lumea unui obsesiv compulsiv, ritualurile de curățare și dezinfectare sunt menite să ne țină la adapost, pe cât posibil, de amenințarea unui noi virus, încă insuficient cunoscut, iar pericolul este parte integrata a vieții noastre de zi cu zi.

O diferență notabilă între trauma colectiva și cea individuala, este că are potențialul de a ne uni prin prisma trăirii unui eveniment comun și a emoțiilor colective care îl acompaniază. Probabilitatea de a fi neînțeles este mult mai redusă decât în cazul unor experiențe traumatice individuale, iar grupurile profesionale și chiar societățile, se mobilizează și oferă suport, la nivel global, pentru gestionarea eficientă a evenimentului.

În aceste vremuri dificile, este deosebit de constructiv, să ne exersam și îmbunătățim mecanismele de coping și să oferim asistență, fiecare dintre noi, celor care pot avea mai puțin acces la mobilizarea resurselor interioare pentru a face față situației. Intrajutorarea nu este benefică numai pentru ceilalți, ci și pentru noi înșine, oferindu-ne, în această perioadă tulbure, motivație, sens și satisfacții suprapersonale. Sensul și scopul pot fi regăsite atunci când decidem să ne reorientăm ancorele sociale. Poate coeziunea socială este afectată la nivel fizic, dar legăturile dintre noi, ca indivizi, merg dincolo de asta – iar acum este un bun moment să exploram partea mai puțin văzută a frânghiilor care ne leagă de familie, prieteni, cunoscuți și societate în ansamblul ei.

Puterea conexiunilor noastre este elementul care poate promova vindecarea dupa un astfel de eveniment traumatic. Pe măsură ce ne simțim tot mai vulnerabili și mai confuzi, relațiile interumane contează din ce in ce mai mult: ele modelează experiența noastră în lume.

Înainte de a oferi suport celorlalți, este esențial să ne dezvoltăm propria reziliență si mecanisme adecvate de coping. Cum putem face acest lucru?

Reziliența este definită ca proces de adaptare constructivă în fața adversității, traumelor, tragediei, amenințărilor sau altor surse importante de stres, reziliența implică „capacitatea de a ne reveni” din aceste experiențe dificile, putând genera o creștere personală profundă. Distructivitatea, incertitudinea și anxietatea poate că sunt elemente caracteristice ale acestui tablou pandemic, dar este esențial să găsim și partea mai luminoasă și pozitivă și să exercitam un control activ asupra elementelor pe care le putem influența. Sunt încă multe aspecte pe care le putem modifica, gestiona și chiar îmbunătați, acesta este rolul rezilienței. Ne putem gândi la reziliență ca la un mușchi pe care îl putem antrena prin exerciții concrete, determinare și elaborarea unei strategii.

Schimbă-ți perspectiva – Dificultățile sunt rareori insurmontabile, cu pași mici, dar constanți putem să ne asigurăm un mediu stabil, să ne protejăm pe noi și pe cei dragi, să descoperim și să folosim resursele disponibile pentru a evolua, chiar și în timpuri de criză. Poate că acum avem mai mult timp liber la dispoziție pentru a face lucrurile pe care anterior le-am amânat, să ne angajăm în activități plăcute și productive, să descoperim noi hobbyuri, să ne perfecționăm o limbă străină, să citim mai mult, să urmăm cursuri online, iar lista poate continua. Optimismul realist și speranța sunt combustibilul care ne ajută să punem în mișcare propria barcă și să înfruntăm furtuna. Fără o perspectivă optimistă, nu putem să depășim evenimentele traumatice și să învățăm din provocări.

Acceptă schimbarea – Schimbarea este inevitabilă, deși uneori provoacă un nivel considerabil de disconfort, conștientizăm, de cele mai multe ori, că este o binecuvantare deghizată într-un ambalaj nu tocmai atrăgător. Este timpul să ne rearanjăm prioritățile, să descoperim lucrurile esențiale pentru bunăstarea noastra fizică și psihică și să evoluăm în direcția pe care ne-o dorim. Evenimentele negative poartă în structura lor germenii schimbării, putem descoperi acum care este lecția de viață relevantă pentru propriul nostru drum.

Structurează-ți viața – Atunci când rutina noastră are de suferit, este ușor să cădem prada haosului și sterilității. De aceea, este important să ne asigurăm că viața noastră are, chiar și în aceste vremuri demne de un roman distopic, echilibru, structură si strategii productive. Obiceiurile sănătoase și rutina ne pot ajuta sa fim mai rezistenți, oferind consecvență și securitate, astfel încât să ne putem concentra energia și asupra altor lucruri, cum ar fi rezolvarea problemelor și gestionarea adversității.

Ne putem seta obiective zilnice sau săptămânale, astfel încât să avem control asupra mediului nostru și să putem tolera mai bine încercările la care suntem supuși. Deosebit de util este și să nu cădem în capcana de a asculta obsesiv știrile, care au în aceste zile, un caracter preponderent negativ, limitarea accesului la asaltul informatic se va dovedi fructuoasă și ne va ajuta să reducem nivelul anxietății.

Și, nu în ultimul rând, formează și întărește conexiunile autentice cu ceilalți. Grație tehnologiei, putem rămâne conectați cu cei dragi, iar atunci când este nevoie de ajutorul nostru, fie sub forma suportului emoțional sau chiar fizic, luându-ne măsurile necesare de precauție, îi putem asista pe cei aflați în dificultate. Împărtășind și exprimând dragoste și sprijin, ne consolidăm legăturile și, la rândul nostru, ne întărim stima de sine și identitatea personală. Când suntem conectați, ne simțim mai puternici și suntem mai capabili să depășim mai ușor evenimentele traumatice. Relațiile profunde, de încredere și trainice ne sporesc, în mod considerabil, reziliența.